Giurgiu. Iunie 2010.

Parcăm în fața unui bloc comunist cu 4 etaje. În fața scării sunt câțiva copii în chiloți, care ascultă ceva muzică despre fericire, la un casetofon. Unul mic de tot stătea într-un lighean. Se opresc o clipă din scuipat semințe și se holbează la noi. Ușa de la intrare este ruginită. În jumătatea de jos se mai văd doar cioburi din geamul care fusese cândva și mai are pe ici, pe colo o urmă de vopsea verde. Bag degetul într-o gaură pentru a o deschide și ajungem la apartamentul 33, la parter, unde stă Maria, o faimoasă ghicitoare în cafea. Intrăm în camera „de lucru” unde ne poftește pe canapeaua căptușită cu catifea grena și ne servește cu cafea din ibricul în care era deja pregătită. Ceștile de cafea sunt cu flori roz și margine argintie. Ca cele pe care le primești de pomană în Sâmbăta Morților. În fața canapelei este o măsuță veche, pe care pusese un mileu din macrame. În stânga măsuței stă ea, pe un fotoliu mare, ca un jilț, cu margini din lemn dantelat. Pe peretele din stânga are o vitrină veche în care ține multe bibelouri. Pe peretele din dreapta este o icoană mare cu Fecioara Maria reliefată în argint strălucitor. În cele câteva minute în care ne bem cafeaua vorbim puțin despre ce se mai dădea la televizor atunci, despre vreme și despre Dumnezeu. Întoarce ceștile de cafea. Mai vorbim puțin despre Andreea Esca. În sfârșit a venit momentul pentru care ne aflăm acolo și ridică prima dată ceașca mea. Se uită în tăcere la pereții ceștii pe care o întoarce pe toate părțile.

– Tu ai grele încercări în viața asta! Ceașca ta e tare întunecată! Ia uite aici astea 3 puncte. O să o ai o mare răscruce… La tine apare bine doar serviciu’! Ești deșteaptă, îți merge mintea. Ia uite aici astea 2 cercuri… e despărțite! Fata mea, ai cununiile legate!

– Păi cum, doamna Maria? M-am căsătorit deja de 2 ori până acum!

– Te-oi fi căsătorit tu! Dar nu văd aici bărbat cu care să faci casă, pentru că ai cununiile legate! Ai ghinion la bărbați!

 

București. Iunie 2017.

Dragă doamnă Maria,

de când am fost la dumneavoastră m-am tot întrebat ce înseamnă că am cununiile legate. Și vreau să vă spun în această scrisoare ce am aflat. Vedeți dumneavoastră, am crezut și eu mulți ani că am ghinion la bărbați. Nu a fost ușor să fiu sinceră cu mine și să recunosc că nu e vorba nici pe departe de ghinion.

Știți de ce nu a mers niciuna din relațiile mele?

Păi pentru că de fiecare dată când mă atrăgea un bărbat mă îndrăgosteam de fapt de “proiecția” mea cu privire la acea persoană. Adică de o iluzie, nu de ceea ce era el în realitate. Îl puneam imediat pe un piedestal, așa cum făcusem și cu tatăl meu și nici cu macaraua nu-l mai dădea cineva jos d-acolo. Invariabil avea umor, era carismatic, era descurcăreț și activ, ca și tatăl meu. Nici măcar nu-l vedeam vreodată așa cum este el, cu bune și cu rele. De fiecare dată era „The One”, THE PERFECT ONE!

Deodată devenea centrul universului meu și viața mea gravita toată în jurul lui. Mergeam și eu la cafea cu fetele, la film sau vreo piesă de teatru, plecam în weekend-uri, mai mergeam la sală, citeam… Dar, odată începută relația, toate acestea dispăreau: viața mea nu mai exista decât în funcție de el. Și îl sufocam!

Ați înțeles dumneavoastră ce vreau să zic!

Totodată, nici eu nu eram cea reală, adică autentică. Și eu mă prezentam în relație mult mai tolerantă, mai răbdătoare, mai bună etc. decât eram în realitate. Nu că aș fi știut exact cum sunt eu, cea reală, dar, oricum aș fi fost, consideram că nu merit să fiu iubită pentru ceea ce aș fi. Așa că mă prezentam după cum credeam eu că vor bărbații, într-un ambalaj foarte vesel colorat, extrem de atrăgător. Și evident că THE ONE se îndrăgostea de frumosul ambalaj.

Dacă, de exemplu, nu îi plăcea că port pălărie, nu mai purtăm. Dacă nu îi plăceau femeile care purtau sandale, mă prefăceam că nici n-am avut vreodată! Nu mă mai îmbrăcam pentru mine, ci pentru el.

De-aș fi fost nominalizată la premiile Oscar, sigur aș fi plecat acasă cu statueta de aur.

Și, cum să vă spun eu, doamna Maria… la fel ca în piesa Laurei Stoica, nu puteam juca un rol la infinit și, de fiecare dată, eram doar:

„Un actor grăbit, care spune replica și-apoi a plecat zâmbind,

Un actor grăbit, care-a și uitat ce a rostit pe scenă,

Un actor grăbit, care pleacă imediat ce piesa a luat sfârșit,

Bucuros că rolul a fost ușor, aleargă… spre alt decor?”

Dacă v-ați uita din nou în ceașca mea de cafea ați vedea că nu făceam intenționat asta, ci pentru că fetița din mine suferea foarte tare – nu se simțise iubită de părinții ei.

Deci nu mă iubeam nici cât negru sub unghie, nu mă respectam, nu mă valorizam. În mine era un mare gol pe care așteptam să-l umple el, THE ONE.

Așadar, dacă mai vin la dumneavoastră fete cu “cununiile legate”, vă rog să le povestiți cum mi le-am dezlegat eu cu terapie și toate cele, adică să le spuneți așa:

Dacă vreți cu adevărat o relație care să dureze, începeți prin a face cunoștință cu voi înșivă. O să vedeți cât de mult o să vă placă persoana pe care o veți descoperi. Apoi prezentați-vă celuilalt fix așa! Luați lucrurile încet, aveți răbdare. Așteptați să vă cunoașteți unul pe celălalt așa cum sunteți, fără proiecții și iluzii. Fiți conștiente de calitățile voastre și acceptați-vă defectele. Țineți minte că fericirea voastră depinde numai de voi. Nu de prietenii voștri, nu de părinți, nu de un bărbat. Doar de voi! Găsiți-vă pasiuni, faceți lucruri care vă plac și nu renunțați la ele atunci când sunteți într-o relație. Dați vieții voastre un sens!

Haideți că n-am știut eu să vă zic cu puncte și cercuri și probabil că nimic din ce v-am povestit nu se vede în ceașca de cafea. Dar vă sigur că se văd în ciobiturile de pe sufletul meu!

Cu recunoștință,

Oana Radu