Consiliere în carieră2018-03-19T17:05:08+00:00

Ție îți place la birou? Ești nerăbdător să ajungi și să începi o nouă zi sau ai prefera, mai degrabă, să citești o carte, să te întâlnești cu oameni interesanți, să discuți despre subiecte care te preocupă sau să faci orice altceva?

Dacă te-am pus pe gânduri și deja te întrebi cum ar fi să ai ACEL dream job, este clar: trebuie să îți oferi șansa unei cariere care să te împlinească.

 Un număr foarte mare de oameni sunt nefericiți la locul de muncă, iar starea negativă le afectează și celelalte aspecte ale vieții lor, o demonstrează statisticile la nivel mondial.

Când știi că nu ești la jobul potrivit?

  • Atunci când simți că ești demotivat. Adică atunci când te trezești dimineața și gândul că trebuie să mergi la birou îți displace profund și ai vrea să faci cu totul altceva. Efectele demotivării sunt: insatisfacția personală și profesională, rutina, conflictele cu superiorul tău sau cu colegii de echipă, neîncrederea în tine, în organizație și în cultura ei.
  • Atunci când simți că nu ești compatibil cu jobul la care mergi 5 zile din 7. Sau atunci când valorile tale nu sunt compatibile cu cele ale organizației.
  • Atunci când simți că nu relaționezi bine cu șeful tău direct sau cu echipa din care faci parte.

Cum ar fi să îți acorzi șansa de a schimba asta?

Cum te ajut să te (re)descoperi în carieră?

Fiecare dintre noi este unic și are un mod propriu de a înțelege lumea, pe sine și pe ceilalți. De aceea, abordarea mea în procesul de consiliere este una holistică, adică folosesc o varietate de tehnici și metode din orientarea centrată pe client, pe descoperirea abilităților, intereselor, nevoilor, valorilor personale ale acestuia și a „misiunii” sale.

Când vorbim despre carieră, vorbim despre un proces continuu de dezvoltare atât în plan personal cât și profesional.

Practic, rolul meu este acela de a acționa ca o oglindă care te ghidează să descoperi singur răspunsuri la întrebările care te preocupă. Astfel, vei găsi perspective noi care te vor ajuta să iei decizia cea mai potrivită pentru tine în acest moment din viața ta.

Cum ajungi la o carieră împlinită?

Drumul pe care te invit presupune:

  • să identificăm obiectivele tale
  • să descoperim împreună care sunt trăsăturile de personalitate, abilitățile, interesele și valorile tale. Vom face asta prin discuții si exerciții de dezvoltare personală și profesională.
  • să explorăm opțiunile de job potrivite profilul tău, dintre care să alegi ACEL dream job care să-ți ofere șansa unei cariere care să te împlinească.
  • să facem un plan de acțiune personalizat pe care să poți să-l urmezi cu ușurință.

Nu te speria, nu vei rămâne singur, cu planul în brațe. Voi continua să te ghidez în funcție de nevoile tale.

Drumul poate fi dificil, dar meriți să știi cine ești cu adevărat și să îți descoperi scopul în viață, meriți să te simți împlinit!

Ai descoperit care este visul tău? Te simți motivat în carieră și simți că ai un scop în viața personală și în cea profesională?
Dacă nu, abia aștept să te cunosc și să scriem împreună povestea ta de succes. Programează o întâlnire!
Programează o întâlnire!