Mă uitam aiurea pe Facebook într-o zi când văd un post despre un curs de creative writing. Îmi atrage atenția pentru că îmi vine în gând dorinţa pe care o tot am pe bucket list de câțiva ani încoace: vreau să scriu o carte. Numai că nu s-au legat nicicum lucrurile până acum în sensul ăsta. Plus că cineva trebuie să mă şi înveţe cum, că doar nu m-am născut Hemingway şi nici Jane Austen. Aşa că îi scriu femeii de era acolo la contact.

– Bună, Liviana! Am văzut postul despre cursul tău. Sunt interesată de workshopul din februarie, pentru că vreau să scriu o carte. Despre ce este și când, mai exact?

– Bună, Oana! E un workshop de scriere creativă 🙂

– Și e de ajutor pentru cineva care vrea să scrie o carte?

– Cu siguranță 🙂 Plus că poți să intri pe The Writing NEST și găsești acolo tips de scriitură care-ți vor fi utile.

– Așa fac, mulțumesc, weekend frumos!

– La fel și ție, Oana! Și la mulți ani de ziua ta 🙂

Hm, plouă cu emoticoane la femeia asta. Cât de serioasă poate să fie? Nici nu știu mare lucru despre ea, iar prima căutare pe Google nu e tocmai relevantă. Două zile mai târziu, încă neconvinsă că era ce căutam, revin cu un mesaj la femeie.

– Bună, Liviana!

– Hei, bună, Oana! 🙂

– Aș vrea să înțeleg mai în detaliu în ce măsură mă ajută pentru scopul meu, acela de a scrie o carte. Pentru că impresia mea este că se concentrează către scrierea articolelor (jurnalism) și poate fi o impresie greșită 🙂

(Bag și eu emoticon, că așa o fi convenția la scriitura creativă.)

– Îți înțeleg perfect nelămurirea, dar n-ai de ce să-ți faci griji. Stilul de scriitură se bazează pe anumite tehnici, pe care, în funcție de scop, poți să le aplici cam în orice zonă, de la postările de Facebook până la articole de presă sau cartea vieții tale. În esență, principiile sunt comune, doar autenticitatea informației diferă. Pune-ți pe hârtie tot ce-ți vine în minte, o să avem multe de povestit 🙂

Măcar pentru căldura, naturalețea și umorul pe care mi le inspiră, am decis să dau o șansă cursului ăstuia atât de vag definit ca fiind “despre orice”. Așa că m-am înscris. În ziua cu pricina ajung prima la locație. Miroase a cafea proaspăt făcută și a croasante calde și se aude muzică. Era doar Liviana. Îmbrăcată cu tricou și bascheți colorați, este o tipă care din prima îți inspiră aerul de ”cea mai bună prietenă”. Nu se formalizează, îți arată brățara ei cu șnur roșu și inimioară verde pe care o iubește pentru că a primit-o de la o persoană dragă și îți spune că în cealaltă cameră este o bibliotecă de unde poți lua ce carte vrei tu, pentru că sunt donate de o prietenă. Naturalețea ei mă izbește și în realitate și încep să povestesc cu ea vrute și nevrute, ca și cum ne știm de-o viață și încă câteva.

Și, pentru că nimic nu e întâmplător, le regăsesc printre cursanți pe Manuela, pe care n-o mai întâlnisem de vreo 6 ani, și pe doamna Daniela, colegă-mea din liceu, pe care n-o mai văzusem tot cam de-atunci. Fără să știm una de alta, ne regăsim în Cuib, la un curs de scriere creativă despre orice. Celelalte participante erau și ele pe chipul și asemănarea mea: pline de energie, comicoase, super smart, care mai de care cu povestea ei. Alina are un business cu băuturi, Manuela e psiholog, Daniela are 2 grădinițe, altă Oana lucrează în comunicare și tot așa. Aveam toate în comun pasiunea pentru scris. Fiecare, însă, cu motivația ei. Fie că au blog pe care vor să scrie despre băuturi și povești, despre copii sau despre psihologie, fie că vor să scrie o carte, ca mine.

Liviana ne fascinează de la primele replici: ”Scriitura nu e despre noi, este despre ceilalți. Deci scriem astfel încât mesajul să ajungă la ei și toți cei care mă citesc să aibă ceva de luat din experiența asta”. ”SHOW! Don`t tell!”, „nu fi arogant, nu vinde concluzii”, “nu încerca să scrii ca alții, fii tu însuți” (cam pe-aici s-a rupt visul meu c-o să devin noua Jane Austen, o să mă mulțumesc cu Oana Radu), “folosește timpuri tari, evită gerunziul, nu pune virgulă înainte de și, dar pune întotdeauna înainte de dar…”. Nimic din chestiile astea de clasa a cincea nu mai sună ca în clasa a cincea. Le înțelegi altfel când le vezi așezate în textele tale.

Și ne mai învață Liviana ceva: “Nu scrie din prima și nu-ți imagina că o să publici fix așa cum ai vărsat la prima mână: caută ideea, documenteaz-o, dă-i structură, pune-o pe hârtie și apoi rescrie. De câte ori e nevoie!” Întotdeauna textul va fi mai bun dacă este rescris. Aici m-a lovit pe mine cel mai tare.

–             Nu stau io, nenică, să rescriu. Doamne, iartă-mă! Eu sunt spontană!

Dar după primul text pe care l-am revizuit împreună cu ea, n-am mai cârâit. Parcă are o bagheta magică femeia asta! Nu mă gândeam atunci că vreau să-mi fac blog. Eu m-am dus că voiam să scriu o carte, v-am zis. Dar am plecat de-acolo cu super încredere în mine, convinsă de Liviana că treaba asta cu blogul poate fi și de mine. Pare să fi avut dreptate: am ieșit în online de câteva săptămâni și cred că începe să-mi iasă. Învăț că scrisul e despre ceilalți și îmi doresc să inspir cât mai multă lume şi să aduc cât mai multe zâmbete.