Fiecare dintre noi s-a născut într-o familie, a crescut și s-a dezvoltat ca personalitate în grupuri familiale, sociale, culturale etc.
Așa cum moștenim anumite trăsături fizice de la părinții noștri, strămoșii noștri, tot așa moștenim anumite tipare emoționale și comportamentale, un șir de credințe și atitudini de care, de cele mai multe ori, nu suntem conștienți sau pe care le ignorăm.
Nefiind conștienți de aceste influențe, noi perpetuăm modele familiale – de relaționare, de iubire, de suferință, de adicție, de eșec și altele.
Constelațiile sistemice vin în ajutorul celor care vor să relaționeze mai bine cu ei înșiși, precum și cu cei din jur, care vor să depășească anumite blocaje sau probleme.
Metoda constelațiilor ne ajută să înțelegem la un nivel mai profund (altul decât cel cognitiv și rațional cu care suntem obișnuiți) aceste tipare, să le transformăm și să ne construim propriile noastre scenarii pentru o viață echilibrată și împlinită.
1. Obții o imagine de ansamblu – de obicei suntem în mijlocul acțiunii – sunt în discuție cu mama sau în conflict cu tata și nu pot vedea pădurea de copaci. De fapt, nu pot vedea în același timp și conexiunea dintre ei doi și modul în care se raportează ei la părinții lor și relația noastră. Prin metoda constelațiilor familiale reușești să obții această imagine de ansamblu în fața ochilor tăi – prin reprezentanți care intră în rolul membrilor familiei tale, iar tu, poate pentru prima dată, ești pe margine, un observator obiectiv.
2. Nu este nevoie să știi mare lucru despre trecutul familiei tale – asta pentru că în timpul unei constelații reprezentații sunt oameni pe care nu îi cunoști, dar care accesează în mod intuitiv câmpul informațional colectiv. Prin această metodă vei afla lucruri pe care doar membrii familiei tale le cunoșteau sau le simțeau. Secretele de familie pot fi deblocate și poti obtine multă claritate acolo unde nu aveai informații înainte.
3. Îți înțelegi moștenirea trans-generațională – atunci când lucrezi pe mai multe generații poți să observi tiparele transmise din tată în fiu, din mamă în fiică. Și așa vei vedea că nu tot ceea ce ești este un rezultat al propriei voințe, ci și al vieții celor dinaintea ta. Vei observa dinamicile inconștiente ale familiei care s-au perpetuat din generație în generație.
4. Te eliberezi de blocaje inexplicabile – poate că mereu ai avut probleme cu banii sau relațiile nu țin niciodată mai mult de 6 luni ori îți schimbi mereu jobul la fiecare 3 ani. Din punct de vedere al sistemului, este ceva ce blochează evoluția. În cadrul unei constelații familiale vei vedea clar dinamica dintre membri și ce anume din dinamica asta te afectează pe tine. Astfel îți vei recăpăta propriile puteri și energia vitală.
5. Obții o relație mai bună cu familia ta – trecând prin toate etapele de mai sus: privire de ansamblu, înțelegerea tiparelor familiale și eliberarea blocajelor, ajungi să nu mai iei personal toate conflictele. Fie că obții o nouă perspectivă sau chiar ajungi să ai mai multă compasiune față de cei ce ți-au greșit. Și ajungi chiar și la iertare, dacă este momentul potrivit.
WORKSHOP-UL ESTE PENTRU TINE DACĂ:
* Îți dorești o schimbare, dar te simți în imposibilitatea de a o face
* Te confrunți cu o problemă personală/ de familie sau cu o problemă la locul de muncă
* Îți dorești iubire și armonie în relațiile tale de cuplu, cu părinții, cu prietenii sau cu colegii
* Îți dorești să vindeci aspecte din viața ta (probleme de sănătate, blocaje, lipsa încrederii, temeri)
* Îți dorești o carieră cu Scop, ce aduce în viața ta bucurie, împlinire sufletească și materială
CE OBȚII PRIN PARTICIPAREA LA ACEST WORKSHOP?
* Constelațiile sistemice au ca rol să te facă să simţi şi să vezi viaţa ta din mai multe unghiuri şi perspective. În urma acestora vei putea să faci discernământ între ceea ce vrei şi ce nu vrei, vei putea să vezi soluţii acolo unde acum vezi blocaje, îţi vei lărgi orizontul şi vei dobândi o înţelegere superioară a vieţii tale şi a priorităţilor, precum şi a paşilor de acţiune necesari pentru atingerea obiectivelor pe care ţi le propui.
* Vei identifica și aborda aspectele care te rețin în a avea cariera visată
* Vei identifica și modifica aspectele personale/ din familie care ar putea avea impact asupra vieții tale profesionale (blocaje, convingeri limitative, temeri, tipare negative de comportament, lipsa încrederii etc.)
* Vei putea face alegeri privind cariera/ afacerea ta și vei identifica pașii necesari în direcția schimbărilor dorite
* Vei descoperi cum să-ți accesezi intuiția și resursele interioare
Workshopul se desfășoară la Hotel Continental Forum (sala Panoramic) – Aleea Ștrandului nr. 1
Participanții pentru care se vor lucra constelațiile vor fi selectați prin tragere la sorți.
Dacă, din orice motiv, nu mai poți participa la workshop, ai opțiunea de a găsi un înlocuitor sau de a te reprograma pentru un workshop viitor. Taxa de participare nu se returnează.
Fiecare participant este responsabil pentru sănătatea sa.
Așadar, prin completarea formularului de înscriere, fiecare participant declară că are peste 18 ani și capacitate deplină de exercițiu.
Totodată, declară pe propria răspundere că:
1. Nu este diagnosticat(ă) cu nicio boală psihică și/ sau sub tratament psihiatric
2. Nu se află în perioada de reabilitare/ dezintoxicare (alcool, substanțe psihotrope)/ sevraj.
3. Nu consumă substanțe psihotrope.
Prin completarea formularului de înscriere, participantul își asumă responsabilitatea pentru situaţiile care pot apărea în timpul workshop-ului de Constelații Familiale.
Acord GDPR
Prin completarea formularului de înscriere, participantul își exprimă acordul cu privire la utilizarea şi prelucrarea datelor sale cu caracter personaI, în scopul îndeplinirii activităţilor specifice, cu respectarea prevederilor legale.
Datele furnizate vor fi tratate confidenţial, în conformitate cu prevederile Directivei 95/46/CE privind protecţia persoanelor fizice în ceea priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, transpusă prin Legea nr. 677/2001 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile Directivei 2002/58/CE privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
Te aștept cu drag!
Oana ♥