De câte ori ajung pe la bunica mea, mă roagă să o pozez și să scriu despre ea. A priceput și cum e cu like-urile (și nu “vizualizări”, cum zice Floricica dansatoarea). Îmi spusese și că țața Leana, aia de-o ține ăla a lu’ Oiță, îl are pe nepotu-su care pune poze cu ea și uite așa a ajuns celebră în Vasilați. Bunica mea însă… țața Floarea… vrea să fie celebră în București ?
De ani întregi, de câte ori mă duc la ea, o sun din timp ca să știe să se apuce de scovergi (specialitatea casei și preferatele mele), astfel încât să fie calde când ajung, numa’ bune de mâncat cu brânză și usturoi.
De data asta… când am ajuns, șoc și groază… scovergile nu erau gata! „Păi ce năbădăii ai făcut, bre? Știi că sunt mereu pe grabă și n-am timp să stau până sunt gata. Plus că îmi mai și miroase părul a prăjeală dacă stau acia cu mata când le coci!” „Așa e, mamă… las’ că le fac repede… da’ am zis și io să nu mă apuc de ele, ca să îmi faci și mie poză cu copaia, să o pui colo pe Internet!”… Ce să îi zic? Îi promisesem că o fac celebră! Așa că o aștept să-și aranjeze basmaua (colecția Gucci toamna – iarna 1978), să așeze coca perfect în copaie, să își lege bine șorțul… și începem, că deja știe “să stea s-o trag în poză” – nici nu clipește! Ca de obicei, nu i-au plăcut primele poze, așa că a trebuit să-i tot fac câteva… până s-a declarat mulțumită: „N-are tot neamu’ lu’ țața Leana așa ceva…”