Bentița neagră la RAR

– Domnişoară, de ce aţi făcut poze?

– Cum adică de ce? Este un moment important pentru maşina mea şi aş vrea să mi-l amintesc.

– Lasă, Marine, că fac eu momentul şi mai important pentru că îi resping maşina. Domnişoara va avea ocazia să mai vină pe la noi să facă poze.

– Ha, ha. Era cât pe ce să mă păcăliţi!

– Ha, ha. Nu am glume cu dumneavoastră. Vă resping maşina!

– Zău? Nu glumiţi… Di ce?

– Nu vă merge un bec de la stopul pe frână! Deci mergeţi să faceţi reparaţia şi reveniţi. Haideţi, acum scoateţi maşina de aici.

Băi, nene, băi! Juri pe bentiţa mata de Marian Nistor că mă respingi pe mine, simpatica Oana Radu, pentru că nu se aprinde un bec??? Dă-l boalii de bec, că mă duc la vecinu’ Marinel sau la Dl. Preşedinte de bloc şi mi-l schimbă cu ochii închişi.

Nu. Nu glumea omu’. Era şef de trib acolo şi trebuia să „lead by example”. Nu a fost chip să-l înduplec.

Houston, we have a problem! Sun un prieten care îmi spune să mă duc şi io la un service prin zonă să schimb becu’ şi aia e.

Aia e! Da! Dar unde găsesc eu service în pustiu? Adică în Voluntari, mult după Dragonu’ Roşu şi Motănaşul Galanton.

Dau să ies din curtea RAR şi cu singura brumă de inspiraţie de moment îl întreb pe domnul de la poartă unde găsesc un service.

– V-au respins, ha? Ce are?

– Un bec. Atât!

– Cine era? Dl. Iosif?

– Apăi nu ştiu cum îl cheamă. Deci ştiţi unde pot să îl schimb?

– Cum să nu? Mergeţi la Titi, în parcarea de TIR-uri, colea la 500 m. Îi spuneţi că v-am trimis eu. Iar când vă întoarceţi, intraţi tot pe la mine p-aici, că altfel trebuie să mai staţi o dată la coadă.

Ajung în parcarea de TIR-uri, la Titi, care era sub o dihanie de maşină. Practic se vedea doar o bucată de Titi. Cea mai bună… cred. Adică de la brâu în jos. Vedeam salopeta lui unsuroasă… bocancii…

Așadar mă aplec… şi îi vorbesc colo sub maşină, implorându-l să-mi schimbe şi mie un bec.

– Cum să nu, domnişoară? În 2 min rezolvăm!

Să îi dea Dumezeu sănătate lu’ Titi din parcarea de TIR-uri!

Mă întorc la RAR şi intru pe la poarta din dos, unde aveam omu’ meu 😉

– Ştiţi că trebuie să-mi daţi o bere că v-am ajutat, nu? (păi cum dreaq? Vă dau. Că de asta m-am întors eu din Italia. În România toate treburile se rezolvă cu o bere. Ca să nu mai zic că berea ajută oamenii urâţi să facă sex din 1954).

Intru în hala în care am păţit pocitania.

– Fiţi amabil, unde îl găsesc pe domnul cu bentiţă neagră?

– Dl. Iosif? V-a făcut şicane?

(mă simţeam ca în şcoala generală, când, deşi te plac, băieţeii te trag de codiţe, te spală cu zăpadă sau îţi pun piedică)

– Dacă şicane le numiţi…da! M-a respins că nu mergea un bec! L-am reparat şi am venit să îmi completeze raportul.

– Vedeţi că e la birou. La uşa aceea de lemn (Cum de nu mă gândisem că un şef stă la birou?? Unde-mi era capul? La Titi? La bere? La sex?)

Intru în biroul lui Dl. Iosif.

– Gata, fată? Bravo. Eşti descurcăreaţă!

(Ce ştie el? Am trecut proba Împăratului Iosif Bentiță Neagră pentru că eu sunt fiică de Zmeu!

– AȘA CUM DEMONSTRĂM ȘI ÎN POZA DE MAI JOS- )