V-am zis deja că, de când trăiesc viața fără badge, am fost într-o continuă alergare întâlniri de business sau cu prietenii, mers la sală, participări la evenimente, mi-am umplut programul cu de toate. Doar un accident a reușit să mă oprească din goana mea, într-o (cum altfel?!) zi de marți: mi-a căzut un proiector de lumini în cap.

Evident, am început să caut explicații. Oare ce a vrut să-mi transmită Universul? Și de ce trebuia să fie atât de dur, că eu înțeleg și cu vorba bună? Și uite-așa, din aproape în aproape, mi-am dat seama că goana asta a mea nu era doar fizică, pe străzi, spre întâlniri programate din scurt, ci și o cursă cu mine. Sau, mai degrabă, eu împotriva mea.

Ieșisem din corporație cu mânecile suflecate, gata de treabă. Citisem eu că să fii antreprenor înseamnă să ai curaj, să-ți asumi riscuri, să faci sacrificii. Dar nimeni nu mă învățase cum să pun riscurile și sacrificiile pe hârtie și să le traduc în acțiuni concrete și bani de investit. Cât despre toată hârțogăria din spatele procesului, ce să mai zic!

E drept că n-aveam un plan clar, dar aveam câteva idei destul de bine conturate, plus niște sugestii de la prieteni dragi. În loc să mă așez și să iau în calcul toate variabilele, am pornit la drum pe varianta care părea cea mai probabilă, o idee în care m-am regăsit cu încă doi prieteni, fiecare cu viziunea și competențele proprii, fiecare dintre noi cu aptitudini care să-l completeze pe celălalt. Toate piesele păreau să se așeze de la sine la locul potrivit.

Eram gata să-mi demonstrez că tentativa mea anterioară de antreprenoriat eșuată fusese doar victima unei configurații astrale nepotrivite (dar asta e altă poveste). Decisă să arăt lumii că am stofă de business woman, că am curaj și-mi asum riscuri cum scrie la cartea de antreprenoriat pentru to(n)ți, am început să mă întâlnesc cu oameni care aveau businessuri similare, să analizez piața, să văd spații, gata să dau drumul la treabă mâine, de teamă că mă prinde sfârșitul lunii fără să devin femeie de succes!

Doar că o idee de business e una, iar implementarea ei e cu totul altceva. Ce știu eu despre business administration? Nici măcar nu știu să citesc un P&L! Nu mă gândisem nicio clipă ce înseamnă să pun în practică o idee, să iau în calcul investiția inițială, cheltuielile lunare cu spațiul, utilitățile, contabilul etc. fără să ignor nevoile mele de trai traduse în rate la bănci și facturi diverse. Abia când le vezi pe toate puse pe hârtie te gândești, vorba Zmeului, că nu te poți întinde mai mult decât îți este plapuma.

Sunt isteață și învăț repede, așa că în fiecare zi mă trezeam cu un pas mai aproape de Premiul Femeia Anului pe care să-l împart, firește, cu prietena mea cu care plecam la drum în viața fără badge. Dacă m-ați fi întrebat acum câteva zile, v-aș fi povestit despre ideea pe care o și vedeam cu ochii minții. Până când CRASH! BOOM! BANG! M-a lovit proiectorul ăla de lumini în cap și m-am luminat la propriu. Pentru că nimic nu este întâmplător…

Ce-am învățat din asta? Ei, bine:

  • să începi un business la care te pricepi. Și care să-ți pună în valoare experiența de până acum și punctele forte. Acolo unde nu te pricepi, caută specialiști (mai ales când e vorba de chestii care au legătură cu documentele oficiale :).
  • să ai un plan. Pe care să așezi cu grijă toate resursele necesare. Dacă nu ești sigur că sunt toate, întreabă pe cineva care știe.
  • să iei în calcul cât poți să supraviețuiești fără să câștigi nimic. Apoi să înmulțești cu 3, just in case. Sau cu 5, depinde cât ești de optimist…
  • să poți să iei propriile decizii. Cât să poți să-ți asumi atât riscurile, cât și succesul. Oricât de bine intenționați ar fi cei cu care lucrezi, nu puteți gândi mereu la fel.
  • să nu te grăbești. Nu stă nimeni la linia de finish să cronometreze în cât timp ai atins succesul.

Am trecut prin diverse stări zilele astea. Pentru că viața fără badge, la fel ca viața-n general, e cu ‘ups and downs’, cu momente de bucurie deplină și momente de tristețe, cu momente de încredere maximă în viitor, dar și cu momente de teamă sau deznădejde. Le-am încercat pe toate: tristețea – când a trebuit să le spun prietenilor mei că am decis să mă retrag, teama – când m-am trezit din nou fără direcție, bucuria – când am realizat că încă nu e prea târziu să fac alegerea potrivită. Încrezătoare, vulnerabilă, optimistă, ezitantă, viața mea (cu sau fără badge) e exact așa: cu de toate. Și știu că EU, cea de-acum, iau cea mai bună decizie pentru mine. Am încredere că oamenii și situațiile care să mă ajute în direcția inimii mele sunt aproape. Sper doar să nu mai fie nevoie să-mi cadă încă un proiector de lumini în cap ca să văd lucrurile limpede.