Despre VOCAȚIE

Omul este destinat lumii, nu unor tipare strâmte și unor vieți rutiniere și plictisitoare.

Omul trebuie să fie adaptat la 2 lumi.

Cea exterioară, cu familia, profesia, relațiile sociale şi de iubire şi cea interioară, cu propriile gânduri, trăiri, zbateri şi cu propria sa natură.

Deoarece fiecare individ este o combinaţie unică de elemente psihice, nu există reţete universal valabile pentru a pune o etichetă sau un tip universal valabil.

Acum ajungem şi la miezul problemei noastre.

Mi-am dat seama că există un lucru, un numitor comun pentru fiecare persoană, care face o diferenţă enormă în calitatea vieţii.

Acel numitor comun este VOCAŢIA, SCOPUL ÎN VIAŢĂ, MISIUNEA, MENIREA, DESTINUL.

Spune-i cum vrei!

Acesta ar trebui să fie scopul educaţiei. Pentru că, odată ce o persoană îşi dă seama care este vocaţia ei, nu mai e nevoie de educaţie. Totul se va transforma în autoeducaţie şi acum motivaţia de a învăţa, de a evolua, de a realiza lucruri în viaţa reală vine din interiorul persoanei şi nu mai e nevoie de sfaturi, păreri şi influenţe din exterior.

Imediat vom vorbi despre vocaţia ta şi cum putem face puţină lumină ca să îţi uşurezi calea către descoperirea ei.

Ce anume ne face fericiți? De ce pentru unii munca este o corvoadă, iar pentru alții o bucurie? De ce unii oameni sunt mai optimiști decât alții? Cum ne putem identifica și valorifica punctele tari?… și multe altele.

În cartea sa, „Authentic Happiness”, Seligman propune răspunsuri fundamentate științific la o mulțime de întrebări de tipul celor de mai sus, iar unul din subiecte este tocmai cel legat de muncă în cele 3 ipostaze – job, carieră sau vocație. Seligman invocă numeroase studii care au implicat categorii profesionale din cele mai diverse – avocați, asistente medicale, ospătari, profesori.

Întrebarea cheie la care cercetătorul încearcă să răspundă este:

„Cum putem face un pas înspre a ne transforma munca dintr-o corvoadă sau o cursă contra-cronometru într-o activitate care să ne bucure, să ne dea sens și pentru care să fim plătiți?”

Iată trei dintre lecțiile valoroase descoperite de Seligman și colegii săi:

1. În loc să tot „repari” defectele, mai bine descoperă-ți calitățile și construiește pe ele!

Oamenii pasionați de profesia lor sunt, aproape totdeauna, cei care își folosesc intens calitățile în munca de zi cu zi.

Deseori suntem atât de preocupați de „zonele de îmbunătățire” (cum sunt ele numite în jargonul corporatist), încât nici nu ne mai uităm la ceea ce merge bine, la punctele noastre tari și la cum le-am putea folosi în munca noastră. Când a fost ultima dată când ai primit feedback despre punctele tale tari? Când a fost ultima dată când tu însuți te-ai gândit la calitățile pe care le ai și ai căutat activ modalități de a le „pune la treabă”?

Poate că am dus prea departe această filozofie de a fi „din ce în ce mai buni” – sau poate am înțeles-o un pic greșit. Mereu vom avea ceva de îmbunătățit – e un proces care nu se termină niciodată. În acest timp, calitățile pe care le avem deja zac, ca niște comori ascunse, undeva în subsolul conștiinței noastre. Poate e timpul să le aducem la lumină și să ne întrebăm – Eu ce știu să fac foarte bine? Cum pot folosi asta în job-ul meu?

2. Caută modalități de a crește gradul de control pe care îl ai în activitatea ta!

Oamenii care își consideră munca o vocație au sentimentul că pot controla și schimba lucrurile în activitatea lor, că pot alege cum să lucreze.

Una din principalele cauze de insatisfacție la locul de muncă este lipsa de control și de opțiuni – când altcineva ne stabilește programul, obiectivele, activitățile, stilul de îmbrăcăminte la birou, ajungem să ne simțim prizonieri timp de 8 ore în fiecare zi și foarte probabil vom privi jobul ca pe o povară.

Cunosc manageri care au învățat această lecție și au început să le creeze oamenilor din echipă modalități de a-și controla programul (prin variante de program flexibil), obiectivele (implicându-i în stabilirea lor) sau activitățile (lăsându-i să aleagă între mai multe sarcini, în loc să le impună una anume). Rezultatele au fost remarcabile – gradul de motivare a echipei a crescut, la fel și productivitatea.

Ce poți face, însă, dacă nu ești manager și nu ai puterea să îți acorzi ție însuți mai multă libertate? Prima sugestie ar fi să înveți să recunoști lipsa de control ca o cauză a nemulțumirii tale, iar a doua ar fi să te mai gândești o dată, cu sinceritate – chiar nu poți face nimic? Sau alegi să accepți status-quo-ul pentru că a schimba ceva implică prea multe sacrificii?

3. Gândește în termeni win-win!

Oamenii pasionați de munca lor tind să aibă o mentalitate de tip câștig-câștig, căutând activ oportunități de colaborare cu ceilalți.

Hiper-competitivitatea, lupta permanentă a fiecăruia cu fiecare, ideea că dacă cineva câștigă, altcineva trebuie să piardă reprezintă o sursă majoră de stres și insatisfacție la locul de muncă.

Ca oameni, suntem structural ființe sociale, cu o nevoie profundă de relaționare, iar ajutorul pe care îl oferim altora constituie una din cele mai puternice surse de împlinire personală. De aceea, atunci când la serviciu avem foarte puține oportunități de a oferi ceva celor din jur sau de a primi ceva în schimb, iar filozofia predominantă este „fiecare pentru el” – gradul de nemulțumire crește rapid.

Cum poți, însă, gândi win-win într-o cultură construită în jurul lui „win-lose”? Construindu-ți singur pârghii de inter-relaționare, încercând să oferi ceva din experiența ta unui coleg mai tânăr sau, atunci când eșți manager, amintindu-ți să creezi proiecte care să ofere oportunități de colaborare și să răsplătești rezultatele grupului în aceeași măsură în care recompensezi realizările individului.

Desigur, aceste trei idei ale lui Seligman nu constituie rețeta absolută pentru a găsi sens și bucurie în munca noastră, însă reprezintă trei pași importanți în această direcție. Un job în care avem ocazia să ne folosim în fiecare zi punctele tari, în care avem suficientă libertate și control asupra activității noastre și în care putem să construim ceva împreună cu ceilalți, nu împotriva lor, are mari șanse să ne facă să ne trezim cu mai mult drag lunea dimineață…

Cariera nu ne împlinește pe termen lung, dacă nu este expresia unei vocaţii. Cariere sunt multe, fiecare are o carieră, poate, dar nu toţi şi-au ales cariera prin prisma unei vocaţii.

Printr-o carieră ne putem fixa o destinaţie precum succesul, recunoașterea meritelor noastre. Prin vocaţie, însă, putem avea un destin, nu o simplă destinație.

Când carierele se rup de vocaţie este semn de mare pericol pentru o societate. Vocaţia are în ea o putere imensă: puterea omului de a răspunde chemării lui Dumnezeu, Divinului, Universului, Sursei, adresată fiecăruia dintre noi prin darurile pe care le sădeşte în fiecare fiinţă.

Dar pentru a putea face asta, trebuie să reușim să identificăm acele comori ascunse din noi, să dobândim CLARITATE!

Claritatea vine din acțiune, NU din gând.

———————————————————————————————

 “O vocație neîmplinită lasă orice viață de om fără culoare”! – Honoré de Balzac

———————————————————————————————