Eram în Olanda într-o tabără de dezvoltare personală…

“Închide ochii și imaginează-ți că mergi pe o insulă magică. Pășești pe mal și simți mirosul sărat al oceanului. Spuma îți mângâie tălpile. Soarele strălucește deasupra ta și face apa să sclipească. Îndreaptă-te acum către palmierii din zare. Simți nisipul fin cum îți încălzește pașii. Acum așază-te sub un palmier unde este răcoare, întinde-te pe spate și privește cerul…. Bucură-te de acest moment de liniște, armonie, fericire… Observi că se apropie de tine un copil… ți se pare cunoscut? Da, așa este, este copilul din tine! Ești tu când erai mic. Cum este copilul? Ce simți la vederea lui? Ia-ți cât timp ai nevoie, spune-i tot ce dorești, îmbrățișează-l… Nu uita că te poți întoarce pe insula magică ori de câte ori simți nevoia să-l regăsești…”

Purta o rochiță simplă, albă, cu poalele umflate de adierea vântului. Pășea timid, fără pic de încredere și era tristă, foarte tristă. Cu zâmbetul căzut, neterminat. Umblase în sertarul cu mărgele al mamei și își primise o mare smotoceală doar pentru că își dorise să fie frumoasă. Și iubită.

Am și acum în minte imaginea fetiței EU apropiindu-se de mine. M-am întors în timp și mă uitam la mine, cea care tânjea după iubirea, aprecierea și validarea părinților. Mi s-a rupt sufletul când am văzut-o. Am simțit nevoia să mă ridic, să mă duc către ea și să o iau în brațe. Am strâns-o tare și am început să plâng. I-am spus că o iubesc așa cum este, că este în siguranță și că voi avea mereu grijă de ea. I-am spus exact ce-aș fi vrut eu să aud atunci, cu mulți ani în urmă, când eram ea.

„Limpede nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii”– Antoine de Saint-Exupery în Micul Prinț

Iarna trecută a fost iarna tatuajelor în echipa de HR. S-a dus Ema să-și tatueze sămânța vieții, apoi Ionela și Laura și-au tatuat copacul vieții și, respectiv, niște păsărele. Un tatuaj nu ți-l faci că vrei să fii cool, doar așa, de dragul de a avea o stea, un căluț de mare, un fluture, un dragon sau cine știe ce litere chinezești luate de pe vreo conservă. Un tatuaj trebuie să însemne ceva. Îl faci ca să marcheze momente din viața ta, ca să-ți spună o poveste, ca să-ți fie ancoră atunci când ai nevoie. Ideea tatuajului meu s-a născut imediat după acea tabără. Un tatuaj trebuie să fie o bucată de suflet. Un corp scrijelit îmi spune că în spatele miilor de bătăi de ac este suferință, o suferință mai mare decât cea provocată de mâna artistului.

Am simțit că este momentul să mai adaug un capitol în povestea vieții mele și dimineața următoare l-am sunat pe prietenul meu Ionuț să mă ajute să mă programez la salonul unde se tatuase el. S-a nimerit să fie un singur loc liber, pe 6 ianuarie, la prânz. Așa că mi-am luat liber în ziua aia, doar pentru că altfel ar fi trebuit să aștept până în iunie. Multe povești au oamenii!

6 ianuarie 2017. Ninsese toată noaptea. Și ningea și acum. Nu mai circula nimic. Am ajuns cu greu la salon, cu părul și hainele ude. Alex THE GREAT era afară, la dat zăpada, cu o lopată uriașă în mâini și o căciulă rusească îndesată peste urechi. Am stat puțin cu el la o țigară. Apoi încă una. Am început să povestim. Alex era un copil de 20 și ceva de ani. Rebel, liber, creativ, pasionat, cu un zâmbet plin de căldură care mi-a risipit orice urmă de teamă.

Salonul în care lucra era luminos, aerisit, decorat în stil industrial cu foarte mult bun gust. Nu regăseam aici nimic din hruba italiană în care Charlie îmi făcuse primul tatuaj. Fără mirosul greu de piele arsă, cu muzică bună. Simțeam cum Universul conspiră în favoarea mea.

I-am arătat desenul pe care mi-l doream, iar Alex l-a refăcut cu mâna, pe o hârtie, cu mișcări rapide și sigure. M-a întrebat ce înseamnă pentru mine fiecare element în parte și i-am decodificat povestea: fetița din mine, parte din Univers, căreia i-am promis că am s-o iubesc și am s-o îmbrățișez ori de câte ori are nevoie. I-am mai spus că vreau să scriu o carte despre viața mea, că ador noaptea, că îmi place Micul Prinț. Mă asculta în tăcere și desena. Apoi mi-a pus hârtia pe picior ca să imprime fetița.

  • Cred că știu cum putem construi tatuajul tău. Aș pune o carte pe jos, din care să iasă magic fetița TU, cu poalele fustei și părul fluturând. Este cartea pe care o vei scrie tu. Apoi i-aș mai pune alături Luna și câteva stele, pentru că îți place noaptea, ești pasionată de Univers și de constelații. Și pentru că îți place Micul Prinț. Tu ești iubire, deci fetița suflă iubire în Univers, așa că facem și o inimioară. Iar aici facem planeta Saturn, care zici că a ajutat la transformările din viața ta…

Părea ireal. Mă știa de 45 de minute și îmi reconstruise viața într-un desen. Universul meu. 2 ore, cât a tatuat Alex pe piciorul meu, n-am simțit nicio durere. Poate pentru că fusese mult mai dureros ce era în spatele acelui tatuaj, iar acum trecuse.

Și s-a așezat totul, sub zâmbetul iubire al fetiței Univers.