– Vă costă 35 RON!

– Poftim?

– Păi ați venit la 18:15. Acum e 21:20. Deci 3h jumate’.

– Păi cât costă ora?

– 10 ron!

– Zău? Unde scrie?

Și scoate o pancartă din ghereta lui, pe care, într-adevăr, scria “PARCARE PLĂTITĂ – 10 ron/h”

– Îmi pare rău! Nu plătesc atât de mult. Nu am văzut pancarta asta nicăieri când am venit. Vă dau 15 RON.

Suntem în parcarea de lângă restaurantul Capricciosa, unde mă întâlnisem cu două prietene, la cină.

Paznicul era un domn de vreo 60 de ani. Purta pantaloni maro de velur și o căciulă comunistă din piele, cu urechile prinse cu capse în lateral, cât să se vadă blana din interior. Duhnea groaznic a băutură.

– Costă 35 RON!

– Îmi pare rău! Nu e corect! Nu știam că acesta este prețul, că altfel nu mai parcam aici.

(mă mirasem eu, ce-i drept, că e parcarea goală…)

– Cum să nu știți? Credeți că nu vă țin minte? Ați venit de multe ori aici! Îmi amintesc perfect numărul asta JOY.

– N-am mai venit niciodată aici. Cred că mă confundați. Poate din cauză că cel mai des întâlnit număr la un BMW e JOY… #casăștiți

Îi ofer 15 RON, atât cât consideram eu corect pentru cele 3 ore.

Nu vrea să îi ia, așa că mă enervez și dau să plec către mașină.

Recunosc că mai mult eram supărată pe mine, pentru că nu se întâmpla pentru prima dată. Abia ce fusesem la o printărărie acum două săptămâni, să printez materialele pentru un curs. Nu m-a dus capu’ să întreb înainte cât costă și la final numa’ că n-a trebuit să-mi vând o coastă ca să plătesc (1400 RON!!!).

– Domnișoară, ce nu înțelegeți? Ori plătiți toată suma, ori chem Poliția! zbieră la mine și apoi mă prinse de braț. Așa i-am putut vedea cerul gurii, care era negru și cei 2 dinți de argint din față.

– Da? Ba ia să vedeți cum chem EU Poliția!

Și sun la 112. Și în 10 minute vine Poliția.

În tot acest timp nu ne-am mai vorbit. Eu am stat în mașină, iar el în ghereta lui.

Se văd girofarele de la mașina de Poliție, așa că mă îndrept către ea. Domnul paznic iese brusc din gheretă și vine și el în viteză să nu cumva să apuc să zic eu ceva fără să fie de față.

Mă prezint la cei 2 agenți și apoi le explic într-un minut de ce i-am rugat să vină. În același timp se auzea și paznicul urlând că nu vreau să îi plătesc, că i-am zis că n-am decât 15 RON.

Este un moment de tăcere, după care unul dintre agenți, dl. Avi Popa, mă ia deoparte, cu diplomație.

– Vă dați seama că nu aveți dreptate, nu? mă întreabă zâmbind.

Este înalt, are corp atletic, poartă barbă și are cele mai frumoase mâini din lume…

– Of! Da, mi-am dat seama din prima clipă! Dar m-am enervat pe mine, de fapt, pentru că am fost bleagă și n-am întrebat de la început cât costă. Apoi mi s-a părut inacceptabil că a fost agresiv cu mine. Și a fost și ceva orgoliu la mijloc… trebuie să recunosc! Acu’ ce facem?

– Păi trebuie să plătiți. Dacă nu aveți, vă împrumut eu 20 RON.

– 🙂 vă mulțumesc. Am bani, dar nu știu de ce i-am zis că n-am (bine că era întuneric și nu s-a văzut că am roșit… de rușine, de penibilul situației în care mă pusesem singură).

Așa că ne ducem împreună către paznic și îi spune:

– Doamna se angajează să plătească suma de 35 RON.

– Poftim? Păi și eu ce fac cu angajamentul?

– Adică plătește acum, stați liniștit!

Ne ducem toți trei către gheretă, unde dl. Avi Popa se uită pe documente (autorizație etc.), eu plătesc, iar paznicul eliberează bon.

Apoi dl. polițist mă conduce către mașină. Îl felicit pentru modul în care a tratat acest “caz”, apoi mai vorbim puțin. Îmi spune că a fost plecat din țară, că anul trecut a divorțat…

N-am apucat să îi spun că am divorțat și eu… I-am spus doar că, deși eram foarte nervoasă când a venit, acum am o stare super bună și că voi scrie un articol pe blog. M-a întrebat cum găsește blogul meu, așa că i-am dat cartea de vizită 🙂

Dimineață aveam în Inbox un email de la Avi. Totul e bine când începe cu bine! Și când costă doar 35 RON.